Împreună ne jucăm și învățăm!

Începând cu 01 Iunie 2015, echipa de proiect a inițiat procesul de implementare a conceptului Open Kindergarten în comuna Goiești, județul Dolj.

 Înainte de începerea activităților practice a fost necesar ca părinții copiilor înscriși la grădinițele din localitate să înțeleagă ce înseamnă „Open Kindergarten”. Pe parcursul celor două întâlniri informative, părinții sau reprezentanții legali ai copiilor au primit numeroase informații legate de originea acestui concept – de unde provine și ce oferă, tipul activităților incluse în program, modalitatea în care se vor desfășura aceste activități și nu în ultimul rând rezultatele pozitive obținute până acum în grupurile unde s-a implementat conceptul Open Kindergarten.
    Pentru a îi ajuta cât mai mult pe părinți și copii, educatorii au elaborat un chestionar de evaluare a nevoilor. Acesta a fost completat de toți părinții sau reprezentanții legali care și-au exprimat dorința de a participa la noul program. Chestionarele s-au dovedit foarte utile pentru educatori, care și-au organizat activitățile astfel încât să rezolve atât probleme întâlnite la tot grupul de participanți cât și pe cele care țin de fiecare familie în parte.
    Activitățile practice din cadrul noului program au început din data de 15 Iunie 2015. Un număr total de 43 de participanți, 22 de copii însoțiți de unul dintre părinți sau de către reprezentantul legal, au venit la activitățile organizate de 2 ori pe săptămână.
    Activitățile au avut efecte pozitive asupra tuturor celor implicați iar rezultatele nu au întârziat sa apară. Atât copiii cât și părinții sau reprezentanții legali s-au arătat deschiși la propunerile educatorilor, s-au implicat activ în activități și s-au bucurat de timpul petrecut împreună. Copiii au fost cei mai entuziasmați la activitățile de joacă propuse de educatori și foarte fericiți de grija și atenția primite din partea părinților. Și părinții, desi puțin neîncrezători la începutul programului, s-au deschis foarte mult pe parcursul activităților văzând reacțiile copiilor și conștientizând cât de important este timpul petrecut cu aceștia. Și relația dintre părinți și educatori s-a schimbat pe perioada activităților, s-a observat o mai bună comunicare între aceștia și s-a întărit legătura de colaborare și sprijin reciproc.
    Rezultatele obținute în comunitatea din Goiești au fost îmbucurătoare, succesul fiind măsurat prin numărul mare al participanților cât și prin gradul de implicare al acestora. Acest tip de activități au efecte benefice pentru toți cei implicați dar și pentru comunitate deoarece contribuie la diversificarea serviciilor de bază oferite la nivelul comunității.

Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor website-ului.
Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene, accesați www.eeagrants.org si www.fondong.fdsc.ro.

DONEAZA SI TU!

DEVINO VOLUNTAR!