Andrei Vasile Program Educațional – UD 214

Andrei este în atenția fundației noastre încă din anul 2015, când acesta împreună cu familia lui au devenit beneficiari ai Programului Home Start, apoi, în 2017, băiatul a continuat alături de noi în Programul Afterschool din comuna Fărcaș. O scurtă perioadă de timp, în anul 2021, a devenit beneficiar al Programului Adina Home, iar acum este elev în clasa a X-a la Liceul Tehnologic „Alexandru Macedonski” din comuna Melinești și beneficiar în Programul Educațional.

Are mereu zâmbetul pe buze, este foarte prietenos și comunicativ. Își ajută părinții la toate treburile din gospodărie.
Are o soră mai mică, Denisa, de care este foarte atașat și alături de care trăiește toate bucuriile copilăriei. Sunt foarte uniți, pur și simplu legați unul de celălalt, și sunt foarte iubiți de părinți. În ciuda faptului că trăiesc într-o casă mică și dărăpănată, poziționată undeva la capătul satului, acești doi frați sunt foarte fericiți. Se bucură de dragostea părinților și de puținul pe care îl au.

Părinții sunt oameni simpli, cu mult bun-simț, însă lipsa educației de bază se observă cu ochiul liber. Mama, cu ajutorul Programului Home Start, înțelege foarte bine acum cât de importante sunt igiena personală și a locuinței, de asemenea curățenia în gospodărie și ordinea lucrurilor.

Tatăl este singurul care aduce un venit stabil în casă, dar salariul le ajunge pentru plătirea facturilor și pentru mâncare, nimic mai mult.

Casa este proprietatea familiei. Are două camere foarte mici, aglomerate, pline-ochi cu tot felul de lucruri. Totuși, de curând, părinții au făcut un efort foarte mare și au construit după puterile lor încă o cameră, în dorința de a avea mai mult spațiu pentru fiecare.

Andrei Vasile
IULIE 2022