Fundaţia Adina Stiftelsen este partener în proiectul TolerART care se va implementa în perioada 17-24 noiembrie 2011. TolerART este un schimb de tineret bilateral- Acţiunea 1.1-Tineret în acţiune- în vederea combaterii discriminării şi intoleranţei, prin intermediul artei. Scopul acestui schimb este de a aduce împreună tinerii cu posibilităţii reduse şi de a întări solidaritatea, înţelegerea reciprocă şi abilităţile de învăţare interculturale folosind ca mijloace elemente de teatru, animaţie socială şi de stradă, media grafică şi socială, dansuri tradiţionale şi de stradă.

Schimbul este implementat de tineri, cu tineri şi pentru tineri cu posibilităţi reduse, şi îşi propune să le ofere un cadru participativ folosind arta ca mijloc de a fortifica dialogul intercultural. Unui număr de 32 de tineri din România şi Norvegia, care provin din familii care se confruntă cu sărăcia şi excluziunea socială, li se va oferi oportunitatea de a-şi împărtăşi experienţele şi a putea cunoaşte realităţile altor tineri.
În fiecare din cele opt zile de activităţi, tinerii vor descoperi şi vor învăţa elemente tradiţionale din cultura celorlalţi în vederea îmbinării tradiţiilor şi culturilor şi de a inventa modalităţi de a folosi arta ca instrument pentru a se exprima.
Toate materialele produse în timpul săptămânii -picturi, graffiti, postere media sociale privind combaterea discriminării şi intoleranţei, vor fi prezentate în timpul expoziţiei iar dansurile şi piesele de teatru vor avea loc în timpul evenimentului care va fi organizat într-unul din spaţiile principale din Bergen.
Toate activităţile care vor fi implementate se bazează în totalitate pe educaţie non-formală, abordarea metodologică propunându-şi să faciliteze gradul de conştientizare asupra discriminării şi fenomentului intoleranţei şi le va oferi prilejul de a reflecta asupra acestor teme.
Desfăşurat ca un produs perfect de voluntariat, TolerART promovează volntariatul ca un mecanism puternic în vederea sustenabilităţii dezvoltării comunităţii şi a suportului pe care grupul discriminat îl caută mereu.

Localizare

Contact

0351 439 008 | 0749 153 016
0351 439 008 | 0749 153 016
Str. Romul, Bl.D, Ap.7
Str. Romul, Bl.D, Ap.7
Craiova, Dolj
Craiova, Dolj
office@fundatia-adina.ro

Prietenii Nostri