Pentru majoritatea beneficiarilor programului After School desfăşurat de Fundaţia Adina Stiftelsen în comuna Goieşti, întregul univers este reprezentat de casa lor, drumul către şcoală şi înapoi, satul în care trăiesc şi pentru unii mai norocoşi, scurte excursii în Craiova.
O excursie la Bucureşti, cel mai important oraş al ţării, era doar un vis pentru cei mai mulţi dintre cei 20 de elevi de la şcoala primară care participă la activităţile fundaţiei Adina Stiftelsen.

Prin urmare, în dimineaţa zilei de 3 noiembrie copiii au venit la şcoală purtând cele mai frumoase haine, pregătiţi pentru marea aventură. Toţi era hotărâţi să nu irosească niciun moment şi să vadă cât mai mult posibil. După trei ore de mers, când în final am intrat în Bucureşti, cei mai mici dintre copii- Dănuţ, au fost atât de mult impresionat de clădirile imense, de blocuri şi lumini încât a spus că acesta este locul unde şi-ar fi dorit să se nască „Este un oraş asemenea celor pe care le-am văzut la TV”.
Au fost fascinaţi de vederea din timpul excursiei în centrul oraşului şi au rămas fără cuvinte când ne-am oprit să vedem „Casa poporului”. Nici unul dintre ei nu şi-ar fi imaginat că există o clădire atât de mare. Au numărat de mai multe ori etajele şi ferestrele şi au încercat să aprecieze cât de înaltă era.
Următorul obiectiv al excursiei a fost vizitarea grădinii zoologice. Toţi sunt obişnuiţi cu animalele pe care le au în gospodărie: vaci, porci, oi, pui şi raţe… dar văzând maimuţele, tigrii şi serpii, peştii exotici, a însemnat ceva cu adevărat special. Au fugit dintr-un loc într-altul, înainte şi înapoi, de multe ori.
Marea aventură a continuat cu o masă de prânz la Mc’Donalds şi o sesiune de cumpărături într-un super-market. Bineînţeles că au stat numai în preajma adulţilor, fiindu-le frică să nu se piardă într-un magazin atât de mare.
Cei mai mulţi dintre ei au dormit la drumul de întoarcere spre casă iar alţii au început să vorbească despre ceea ce au văzut şi ce ar trebui sa povestească celor de acasă. Acum au cunoscut oraşe asemenea celor pe care le văd la televizor dar au conştientizat totodată şi faptul că pot trăi acolo. Pentru asta însă, este necesar să aibă o pregătire şcolară bună şi o educaţie adecvată, care le va permite să aibă un viitor mai bun.

Localizare

Contact

0351 439 008 | 0749 153 016
0351 439 008 | 0749 153 016
Str. Romul, Bl.D, Ap.7
Str. Romul, Bl.D, Ap.7
Craiova, Dolj
Craiova, Dolj
office@fundatia-adina.ro

Prietenii Nostri