În data de 14 mai 2010 Fundaţia Adina Stiftelsen a organizat la Goieşti un campionat de fotbal: „Cupa Adina Stiftelsen”. Fiind primul eveniment organizat, de acest fel, s-a bucurat de atenţia şi interesul tuturor, fiind un mare succes. A reprezentat o performanţă atât pentru autorităţilor locale cât şi pentru săteni, care au venit în număr foarte mare să se bucure de acest campionat şi să susţină echipa favorită.

Au fost patru echipe din satele învecinate, antrenate de profesorii lor de sport: Goieşti- antrenor Marius Cîrlugea, Leşile- antrenor Tipţer Beniamin, Negoieşti-antrenor Liană Dorinel, Ţandăra- antrenor Ştefan Gabriela.
Fiecare echipă a trebuit să joace cu toate celelalte trei, astfel încât să fie un campionat corect şi toată lumea să aibă şanse egale. Fiecare joc a fost arbitrat de unul dintre profesorii echipei care nu au jucau la momentul respectiv. Jocurile au fost guvernate de fair-play atât din partea jucătorilor cat şi a publicului.
Jucătorii s-au bucurat de cele mai bune condiţii, pentru ca jocul să se desfăşoare corect. În jurul orelor 15.00-15.30 toată lumea a servit prânzul. Au servit pizza şi suc, au mâncat şi s-au distrat, pregătindu-se (psihologic) în acelaşi timp pentru meciul(repriza) care urma.
Semi-finala s-a desfăşurat între echipele Negoieşti şi Ţandăra, meci care a stabilit locul trei pe podium pentru echipa din Negoieşti.
Finala a avut loc între echipele de la Leşile şi Goieşti şi a stabilit campionii: echipa de la Goieşti.
Fiecare echipă a fost premiată cu cupe în care erau toţi jucătorii şi de care se simţeau foarte mândrii.
A mai avut loc un meci, în afara campionatului, între echipele copiilor mai mici de la Leşile şi echipa fetelor de la Goieşti, meci câştigat de fete.
Întreaga activitate a fost un real succes. Fiecare persoană prezentă cât şi participanţii direcţi, spectator sau oaspete, au petrecut un moment frumos, apreciat la adevărata sa valoare. Prin intermediul acestui campionat de fotbal s-a urmărit crearea unei legături între copiii din şcoli şi sate diferite, între şcoală şi comunităţile locale, şi nu îl ultimul rând între şcoală şi autorităţile locale. Din reacţiile şi comportamentul celor prezenţi, am dedus că scopul a fost atins şi sperăm că autorităţile locale vor avea de asemenea iniţiativa de a organiza asemenea activităţi.

Localizare

Contact

0351 439 008 | 0749 153 016
0351 439 008 | 0749 153 016
Str. Romul, Bl.D, Ap.7
Str. Romul, Bl.D, Ap.7
Craiova, Dolj
Craiova, Dolj
office@fundatia-adina.ro

Prietenii Nostri