abandonul scolar cauze si solutii

În acord cu obiectivul proiectului – acela de a contribui la ținta națională de reducere a abandonului școlar timpuriu sub 11.3% până în anul 2020, în cadrul proiectului „Eu, oltean de la țară, trebuie să fiu educat!” au fost organizate doua workshop-uri cu actorii implicați în problematica abandonului școlar la nivel local. Scopul acestor întâlniri a fost identificarea cauzelor care generează abandonul școlar, precum și realizarea unei analize comparative între situația întâlnită în comunități în ceea ce privește abandonul școlar înainte de începerea programului after-school și situația prezentă.

    O prima întâlnire s-a organizat la Școala Goiești, în luna Ianuarie 2016, cu participarea cadrelor didactice din cadrul școlilor Goiești și Fărcaș, a profesorilor implicați în organizarea și desfășurarea activităților after-school derulate la nivelul proiectului și a echipei de proiect. S-a concluzionat că principalele cauze ale abandonului scalar țin în primul rând de factorii individuali urmați îndeaproape de factorii socio-economici și factorii școlari. Mai concret, au fost identificate următoarele cauze ale abandonului școlar:
  • dificultățile individuale de învățare și motivația scăzută pentru activitățile școlare;
  • lipsa posibilităților materiale în familie (corelată cu plecările în străinătate ale părinților pentru obținerea unui venit mai decent);
  • nivelul scăzut de educație în rândul părinților (corelată cu o atitudine negativă față de beneficiile educației);
  • lipsa unor condiții minimale de studiu acasă;
  • folosirea copiilor la muncile din gospodărie;
  • neacceptarea de către familie a problemelor cognitive și de adaptare ale copiilor;
  • etnia;
  • căsătoria timpurie.
    Cea de-a doua întâlnire s-a organizat în Craiova, la sfârșitul lunii martie 2016; au participat reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Dolj, ai Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Dolj, ai Prefecturii Dolj, ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj, ai Direcției Județene de Statistica Dolj, ai ONG-urilor locale și școlilor partenere și reprezentanți ai mass-mediei locale.
    Temele abordate s-au concentrat asupra următoarelor aspecte: principalele cauze ale abandonului școlar, factorii de risc și modele de bună practică în prevenirea acestui fenomen.
    Au fost prezentate rezultatele și concluziile studiului privind impactul activităților desfășurate de către Fundația Adina Stiftelsen în cadrul comunităților partenere:
  • atât copiii cât și părinții respondenți au avut impresii pozitive despre activitățile organizate în cadrul proiectului;
  • părinții și cadrele didactice au observat multe schimbări pozitive la copii ca urmare a implicării acestora în activitățile din cadrul proiectului;
  • atât părinții cât și profesorii consideră că aceste activități sunt benefice pentru dezvoltarea copiilor iar abilitățile câștigate le vor fi folositoare pe viitor;
  • s-au observat schimbări în modul în care părinții, școala și comunitatea înțeleg și răspund nevoilor copiilor;
  • un procent de 91,67% dintre cadrele didactice respondente au menționat că activitățile desfășurate în cadrul proiectului „Eu, oltean de la țară, trebuie să fiu educat!” pot reprezenta o soluție pentru problema abandonului școlar.
    Cele două concepte norvegiene – Grădinița Deschisă și New Start, implementate prin acest proiect, constituie un model de bună practică în ceea ce privește intervenția timpurie în prevenirea situațiilor de risc social pentru copii. A fost transmis un memoriu către Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, și s-a primit o adresă cu mențiunea că se analizează posibilitatea ca cele doua concepte să fie amintite ca exemplu de bună practică în Strategia Națională pentru Educație Parentală.

REZULTATE STUDIU    PREZENTARE WORKSHOP    MEMORIU MINISTER


Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor website-ului.
Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene, accesați www.eeagrants.org și www.fondong.fdsc.ro.

Localizare

Contact

0351 439 008 | 0749 153 016
0351 439 008 | 0749 153 016
Str. Romul, Bl.D, Ap.7
Str. Craiovei, Nr.60A, Sat Lesile
Craiova, Dolj
Com. Simnicu de Sus, Dolj
office@fundatia-adina.ro

Prietenii Nostri