instruire new start

Pe baza metodologiei New Start, echipa proiectului „Eu, oltean de la țară, trebuie să fiu educat!” a început, în luna Februarie 2015, procesul de identificare și selecție a voluntarilor ce vor implementa conceptul New Start în comunitățile beneficiare. La cele 8 întâlniri de selecție organizate au participat persoane din medii și categorii sociale diferite: studenți la Facultatea de Educație Fizică și Sport, studenți la Facultatea de Litere/Secția Comunicare, membri ai asociației “Veteran Mont”, părinți ai copiilor beneficiari și membri ai comunității locale.

    În cadrul întâlnirilor, participanții au primit informații despre ce înseamnă New Start și li s-a oferit posibilitatea de a se implica activ în implementarea acestui concept. În urma acestor întâlniri, au fost selectați un număr de 16 (șaisprezecea) potențiali voluntari, care au participat la un interviu cu echipa de proiect.
    Pentru a se asigura ca informațiile legate de conceptul New Start ajung la cât mai multe persoane, echipa de proiect a inițiat o campanie de mediatizare a conceptului și au fost realizate mai multe materiale de promovare. Pliantele au fost distribuite în cadrul întâlnirilor cu potențiali voluntari, afișele au fost expuse în punctele cheie de la nivelul comunelor în care ne desfășurăm activitatea, invitațiile au fost distribuite părinților copiilor beneficiari și două apariții în presa regională scrisă constând în anunțuri pentru recrutare voluntari precum și anunțuri online apărute pe pagina de Facebook a fundației.
    În perioada 22-29 Aprilie 2015, cei unsprezece voluntari români, selectați de echipa Fundației Adina Stiftelsen, au fost pregătiți de experții norvegieni pentru a implementa conceptul New Start în comunitățile beneficiare.
    În timpul întâlnirilor au fost discutate mai multe teme importante, precum:
  • Copilăria și valorile copilăriei;
  • Convenția ONU pentru drepturile copilului;
  • Faze ale dezvoltării copilului;
  • Teoria dialogului ca metodă de comunicare;
  • Importanța jocului în dezvoltarea emoțională, socială și cognitivă a copilului;
  • Atitudini și valori;
  • Caracterul distinctiv al voluntariatului;
  • Studii de caz.
    Aceste întâlniri de pregătire au avut rezultate foarte bune pentru toți cei implicați în proiect. Experții norvegieni au fost extrem de plăcut surprinși să constate că și în România există deschidere spre acțiuni de voluntariat și oameni dispuși să ajute fără a primi ceva în schimb. Voluntarii români au dobândit noi cunoștințe care îi vor ajuta să pună în practică conceptul New Start și s-au bucurat de șansa de a îi cunoaște mai bine pe experții norvegieni și mentalitatea acestora. De la ei au învățat importanța lucrurilor și a gesturilor simple, a unui sfat bun și a unei simple strângeri de mână.
    Vizita experților norvegieni în România s-a finalizat cu un raport ce cuprinde impresii, observații generale, recomandări și concluzii privind implementarea practică a activităților specifice conceptului New Start .

RAPORT VIZITA


Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor website-ului.
Pentru informații oficiale despre granturile SEE si norvegiene, accesați www.eeagrants.org și www.fondong.fdsc.ro.

Localizare

Contact

0351 439 008 | 0749 153 016
0351 439 008 | 0749 153 016
Str. Romul, Bl.D, Ap.7
Str. Craiovei, Nr.60A, Sat Lesile
Craiova, Dolj
Com. Simnicu de Sus, Dolj
office@fundatia-adina.ro

Prietenii Nostri