mici dar talentati

„Eu, oltean de la țară, trebuie să fiu educat!” 1 mai 2014 – 30 aprilie 2016
Proiect finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România
Valoarea finanțării nerambursabile: 215.015,58 Euro

    Activitățile artistice școlare și extrașcolare sunt benefice pentru dezvoltarea personală a copilului, atât în ceea ce privește aptitudinile practice și comunicarea cât și încrederea în forțele proprii. Pornind de la această convingere, organizăm multe activități artistice pentru copiii înscriși în programele desfășurate de Fundația Adina Stiftelsen.
    Este important să ne implicăm alături de ei în aceste activități pentru a le dezvolta abilitățile sociale, abilitățile de comunicare și pentru a le cimenta încrederea și aprecierea de sine.
    Nu este suficient doar să le oferim copiilor ocazia de a se implica în activități artistice, la fel de important este să le oferim și posibilitatea de a demonstra ceea ce au învățat. Concursurile și festivalurile artistice sunt o bună oportunitate unde talentul și efortul depus de copii este recunoscut și apreciat.
    În cadrul activităților educaționale desfășurate prin proiectul „Eu, oltean de la țară, trebuie să fiu educat!” ne-am propus să oferim copiilor beneficiari oportunitatea de a participa la diverse festivaluri și concursuri.
    În această primăvară, copiii beneficiari au avut posibilitatea de a participa la două evenimente desfășurate sub tutela Inspectoratului Școlar Județean Dolj.
    Aceștia s-au bucurat și de susținerea unor voluntari inimoși care participă în mod regulat la organizarea și derularea activităților artistice și sportive din școlile în care ne desfășurăm activitatea.
    Pe 28 Martie 2015, grupul de dansuri populare „Sălcioara” de la Școala Gimnazială Goiești a participat la Concursul Județean de Folclor „Folclor pe Amaradia”, desfășurat în Craiova, unde a obținut locul I.
    În data de 4 Aprilie 2015, grupurile de dans modern din cadrul școlilor din Goiești și Țandăra, au participat la Olimpiada Sportului Școlar – Concursul Județean de Dans, unde au obținut : premiul I – Grupul de Dans Modern, clasele I – IV Școala Țandăra; premiul II – Dans sportiv/salsa, clasele V- VIII Școala Goiești și premiul III – Grupul de Dans Modern, clasele V – VIII Școala Goiești.
    Pentru majoritatea copiilor participanți a fost pentru prima dată când au urcat pe o scenă și au fost priviți de alte persoane în afara părinților și profesorilor de la serbările școlare. Totul a fost trăit la intensitate maximă și copiilor nu le venea să creadă că vor dansa pe o scenă adevărată “Noi chiar vom urca pe scena aceea atât de mare?”.
    Bucuria a fost fără margini în momentul în care au fost înmânate premiile și copiii au fost chemați pe scenă pentru a ridica diplomele.
    Aprecierea primită a fost un avânt pentru încrederea copiilor, fiind esențial pentru ei să simtă că au reușit atât prin încurajările noastre cât și din reacțiile pozitive ale celorlalți participanți și ale juriului.


Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor website-ului.
Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene, accesați www.eeagrants.org și www.fondong.fdsc.ro.

Localizare

Contact

0351 439 008 | 0749 153 016
0351 439 008 | 0749 153 016
Str. Romul, Bl.D, Ap.7
Str. Craiovei, Nr.60A, Sat Lesile
Craiova, Dolj
Com. Simnicu de Sus, Dolj
office@fundatia-adina.ro

Prietenii Nostri