activitati altfel1

Activitățile educaționale și recreative de tip after-school planificate în cadrul proiectului „Eu, oltean de la țară, trebuie să fiu educat!” au continuat în localitățile Goiești, Țandăra și Fărcaș. În fiecare săptămână sunt organizate 42 de activități în cele 3 comunități. Un număr total de 140 de copii vin constant la activități: 70 de copii la Școala Goiești, 50 de copii la Școala Țandăra și 20 de copii la Școala Fărcaș.

    Cadrele didactice au încurajat toți copiii să contribuie și să participe activ la activități, copiii dovedind multă creativitate, inventivitate și originalitate.
    Pe perioada vacanței de vară s-au organizat activități “altfel” decât cele care se desfășurau în mod normal. A fost stabilită o anumită temă pentru fiecare săptămână: activități non-formale; amenajarea unui spațiu de joacă dedicat preșcolarilor; săptămâna românească; săptămâna rromă; ecologizare - reciclare materiale și curățirea spatiilor publice; vizite la antreprenorii din zonă; săptămâna voluntarilor.
    Copiii beneficiari au fost foarte încântați de aceste activități; nu numai că au participat în număr foarte mare dar s-au și implicat sufletește în toate proiectele desfășurate, propunând idei noi și arătându-și entuziasmul la fiecare lucru reușit. Activitățile din aceste săptămâni au contribuit mult și la dezvoltarea abilităților de comunicare a copiilor ei construind relații bune atât cu voluntarii cât și cu colaboratorii Fundației Adina Stiftelsen. De asemenea, copiii au câștigat noi cunoștințe legate de: importanța protejării mediului înconjurător, cunoașterea tradițiilor naționale precum și cele specifice rromilor, modul de realizare a unor produse, importanța implicării în comunitate și a spiritului civic.
    În timpul săptămânii dedicate amenajării spațiului de joacă pentru preșcolari, copiii beneficiari au lucrat la groapa de nisip pentru colegii lor mai mici.      La această activitate au participat atât copiii și părinții acestora cât și angajații fundației și reprezentați ai autorităților locale. Fiecare a contribuit cu câte puțin dar a rezultat un loc de joacă foarte frumos. Primăria comunei Goiești a asigurat transportul nisipului și săparea mecanizată acolo unde a fost cazul. Părinții au săpat și au amenajat spațiul iar copiii au vopsit anvelope reciclate pe care le-au transformat în apărători/ delimitatori sau animale haioase (zebră, girafă).
    Săptămâna românească a fost dedicată cunoașterii și promovării culturii populare românești. Copiii au participat la prezentări video sau power point unde au învățat despre obiceiuri tradiționale, costumul national și obiectele populare de artă. De asemenea, ei au avut ocazia să vadă mai multe filme istorice. În cadrul activităților de creație copiii au confecționat diverse obiecte cu specific românesc, cum ar fi: păpușele din ață sau castronele.
    Învățarea dansurilor populare a avut un succes mare în rândul copiilor, care s-au simțit foarte bine în timpul orelor de dans și datorită faptului că și-au petrecut timpul împreună într-un mediu frumos dar și pentru ca au învățat lucruri noi. O altă activitate preferată de copii a fost parada iei populare unde aceștia au îmbrăcat iile bunicilor.
    În săptămâna dedicată tradițiilor rrome, copiii au participat la prezentări despre cultura rromă și au vizionat filme artistice (Șatra) despre tradițiile rromilor. Și de această dată copiii au fost cei mai încântați de lecțiile de dansuri tradiționale țigănești . Văzând entuziasmul copiilor pentru această activitate intenționăm să creăm costume tradiționale țigănești și să dezvoltăm acest tip de activitate.
    Activitățile de reciclare și curățare a spațiilor publice din localitățile beneficiare au fost organizate în săptămâna de ecologizare. Copiii au învățat cât de important este sa îngrijim și să păstrăm mediul înconjurător. De asemenea, s-a vorbit și despre importanța reciclării iar copiii au fost foarte surprinși să vadă câte lucruri se pot face din materiale pe care de obicei le aruncau la gunoi. Sub îndrumarea cadrelor didactice copiii au realizat flori decorative din sticle de plastic și suporturi de creioane din tuburi de carton de la hârtia igienică.
    Cel mai mare impact l-a avut activitatea de curățire a spațiilor verzi din aproprierea râului Amaradia; copiilor le-a fost greu să înțeleagă cum este posibil ca oamenii din sat să arunce pe malul râului căruțe de gunoaie sau de ce persoanele care fac grătare în apropierea râului, nu curăță spațiul pe care l-au folosit. În mai puțin de o oră au fost strânși 30 de saci cu sticle de plastic. Săptămâna ecologiei s-a încheiat cu discuții pe tema implicării și a spiritului civic.
    În cadrul săptămânii dedicate vizitelor tematice, copiii au vizitat diverse mici afaceri din localitate: un atelier de mase plastice ce folosește deșeuri reciclabile ca materia primă și un complex de solarii unde se produc flori, răsaduri și semințe. Copiii au înțeles că dacă îngrijim, respectăm și muncim corespunzător mediul înconjurător, sursele de existență sunt la îndemâna tuturor.


Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor website-ului.
Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene, accesați www.eeagrants.org și www.fondong.fdsc.ro.

Localizare

Contact

0351 439 008 | 0749 153 016
0351 439 008 | 0749 153 016
Str. Romul, Bl.D, Ap.7
Str. Craiovei, Nr.60A, Sat Lesile
Craiova, Dolj
Com. Simnicu de Sus, Dolj
office@fundatia-adina.ro

Prietenii Nostri